Sezonul 3

Sezonul 3 — Viitor

Viitorul pieței muncii nu începe mâine. Se construiește deja astăzi — în deciziile oamenilor care își schimbă meseria, ale companiilor care caută angajați tot mai departe și în locurile în care lipsesc exact competențele de care este nevoie acum.

În acest sezon nu încercăm să prezicem viitorul. Observăm ceea ce se schimbă deja — și ne întrebăm unde ne poate duce asta.

Împărtășește-ți observațiile

Sezon 1Oameni Sezon 2Muncă Sezon 3Viitor Sezon 4Kayroma

Raport de teren / 001

Întrebare de cercetare

Oare viitorul muncii începe acolo unde se termină granițele?

Pentru cea mai mare parte a istoriei, locul de reședință determina și locul de muncă.

Omul lucra acolo unde trăia, iar companiile căutau angajați mai ales acolo unde funcționau ele însele.

Această legătură devine tot mai slabă.

Astăzi, cineva care locuiește în Polonia poate găsi de lucru în Germania, Olanda, Norvegia sau într-un cu totul alt loc din Europa. O companie care nu găsește angajații potriviți în regiunea proprie își poate începe căutările la sute sau mii de kilometri distanță.

Munca la distanță a împins granițele și mai departe. În unele meserii, omul nu trebuie nici măcar să își schimbe locul de reședință pentru a lucra pentru o companie aflată într-o altă țară.

Dar posibilitatea de a trece granița nu înseamnă încă faptul că distanța dispare. Rămân limba, calificările, actele, diferențele de legislație, de salarizare, de cultură a muncii și de mod de a descrie experiența profesională.

Rămâne și informația. Omul trebuie să știe că undeva există oportunitatea profesională potrivită. Compania trebuie să știe că undeva există un om cu competențele necesare.

Piața internațională a muncii poate fi așadar imensă și, în același timp, poate rămâne surprinzător de mică pentru cei care văd doar un fragment mic din ea.

Poate că, în viitor, întrebarea „unde lucrezi?” va însemna cu totul altceva decât astăzi.

Și poate că va deveni mai importantă o altă întrebare: cât de departe ajunge, de fapt, locul în care un om poate fi de folos?

„Granița poate despărți statele. Nu trebuie să despartă și oportunitățile.” — KAYROMA Research Journal

Pe marginea zilei de azi

Astăzi este Ziua Mondială a Roller Coasterului și Ziua Internațională a Farurilor. Două sărbători care, aparent, nu au nimic în comun. Una amintește de schimbările bruște de direcție. Cealaltă — de un punct care rămâne vizibil chiar și atunci când drumul trece prin necunoscut. Piața muncii poate fi și una, și cealaltă. Iar când munca, oamenii și oportunitățile trec tot mai des granițele, poate că avem nevoie nu doar de curajul de a porni la drum. Uneori trebuie să știm și ce anume să căutăm la orizont.

Împărtășește-ți observațiile

Raport de teren / 002

Întrebare de cercetare

Peste câțiva ani, vom căuta meserii sau abilități?

Mulți ani, meseria a fost unul dintre cele mai simple moduri de a descrie un om pe piața muncii.

Electrician. Sudor. Programator. Șofer. Asistentă medicală. Mecanic. Inginer.

Un singur cuvânt putea să spună foarte multe. Dar lumea muncii se schimbă mai repede decât denumirile meseriilor.

Tehnologia preia o parte din sarcini. Automatizarea schimbă procesele. Inteligența artificială începe să îndeplinească sarcini care, până de curând, păreau rezervate exclusiv omului.

În același timp, apar sarcini noi, specializări și competențe noi, pentru care uneori nici nu există încă denumiri unanim înțelese.

Un om poate exercita aceeași meserie timp de zece ani, iar la sfârșitul acestei perioade munca sa de zi cu zi poate arăta cu totul altfel decât la început.

Se schimbă astfel și ceea ce caută angajatorii. Devin tot mai importante nu doar posturile și diplomele, ci abilitățile concrete, experiența, capacitatea de a învăța, de a rezolva probleme și de a se adapta la condiții noi.

Problema apare atunci când un om are competența necesară, dar meseria lui poartă un alt nume decât cel căutat de companie.

Sau când o companie caută un anumit post, deși în realitate are nevoie de un set de abilități care poate apărea în multe meserii diferite.

Cu cât piața muncii se schimbă mai repede, cu atât devin mai puțin evidente etichetele cu care am încercat, ani la rând, să o ordonăm. Poate că viitorul nu va întreba în primul rând: „Ce meserie ai?”. Poate va întreba: „Ce știi tu, cu adevărat, să faci?”

„Denumirile meseriilor descriu lumea pe care o cunoaștem deja. Abilitățile pot descrie lumea care abia se naște.” — KAYROMA Research Journal

Pe marginea zilei de azi

Astăzi se sărbătorește Ziua Mondială Umanitară. Ne amintește de oamenii care își pun cunoștințele, experiența și abilitățile în slujba locurilor unde, în acel moment, sunt cel mai necesare. Este un tip special de muncă, dar în el se ascunde un gând universal. Competențele nu capătă însemnătate atunci când reușim să le numim bine. Capătă însemnătate atunci când pot fi puse în slujba cuiva sau a ceva. Poate de aceea viitorul muncii va întreba tot mai des nu doar ce meserie exercităm, ci și: ce suntem capabili să facem atunci când chiar suntem necesari?

Împărtășește-ți observațiile

Raport de teren / 003

Întrebare de cercetare

Ce se va întâmpla când vor fi mai puțini angajați decât locuri de muncă?

Timp de generații, piața muncii s-a bazat pe o premisă simplă.

Omul este cel care caută de lucru. Depune acte, răspunde la anunțuri, își prezintă experiența și încearcă să convingă compania că merită angajat.

Dar demografia începe să schimbe această relație.

În multe țări din Europa, societățile îmbătrânesc. Generațiile care intră pe piața muncii sunt mai puțin numeroase decât cele care o părăsesc.

În același timp, economia are în continuare nevoie de oameni. Este nevoie de specialiști, tehnicieni, muncitori în producție, șoferi, îngrijitori, ingineri, montatori, meseriași și oameni care exercită mii de alte meserii.

Automatizarea poate reduce cererea pentru o parte din muncă, dar nu înseamnă o lume în care omul încetează să mai fie necesar. În multe locuri se întâmplă exact contrariul.

Companiile caută angajați tot mai mult timp. Își extind recrutarea în alte regiuni și țări. Concurează nu doar pentru clienți, tehnologii și capital, ci și pentru oamenii cu competențele potrivite.

Un angajat care odinioară concura cu alți candidați pentru un singur post poate ajunge, într-o zi, să aleagă dintre mai multe companii care îi caută tocmai experiența.

Asta schimbă mai mult decât recrutarea. Schimbă salariile, condițiile de angajare, mobilitatea profesională, relația dintre angajat și angajator, precum și modul în care companiile vor trebui să gândească despre oameni.

Poate că, timp de decenii, ne-am pus întrebarea: cum poate omul să găsească locul de muncă potrivit? Viitorul ne poate obliga să punem întrebarea inversă. Cum va găsi locul de muncă potrivit omul?

„Ani de zile, oamenii au căutat de lucru. Sunt curios ce se va întâmpla când munca va începe să caute oameni.” — KAYROMA Research Journal

Pe marginea zilei de azi

Astăzi este Ziua Mondială a Optimistului. Este o dată potrivită pentru a reflecta la viitorul pieței muncii. Putem privi schimbările demografice, deficitul de forță de muncă, automatizarea și migrația exclusiv ca pe probleme. Putem, de asemenea, să vedem în ele momentul în care se schimbă însemnătatea omului pe piața muncii. Dacă vor fi tot mai puțini oameni cu competențele necesare, poate că experiența, timpul și deciziile lor vor fi prețuite mai mult decât până acum. Optimismul, la urma urmei, nu constă în convingerea că totul va fi bine. Uneori este suficient să vezi că schimbarea poate deschide oportunități care nu existau înainte.

Împărtășește-ți observațiile

Raport de teren / 004

Întrebare de cercetare

Va avea viitorul muncii o adresă?

Multă vreme, adresa a spus foarte multe.

Unde locuiește omul. Unde poate lucra. La ce companii are acces. Cât de departe poate ajunge zilnic.

Piața muncii era, în mare măsură, geografie. Astăzi această hartă începe să se schimbe.

Unii oameni lucrează de la distanță pentru companii aflate la sute de kilometri depărtare. Alții pleacă la muncă în străinătate pentru câteva săptămâni sau luni, duc la bun sfârșit un proiect și se întorc.

Alții se mută definitiv, pentru că oportunitatea profesională a apărut într-un alt oraș sau într-o altă țară.

Și companiile încetează treptat să mai privească doar spre propriul lor mediu. Când lipsesc angajații, specialiștii sau anumite competențe, aria de căutare începe să se extindă.

Mai întâi spre orașele învecinate. Apoi spre regiuni. Apoi spre țări.

În final apar echipe ai căror membri locuiesc în locuri diferite, vorbesc limbi diferite și au experiențe profesionale diferite, dar lucrează la aceeași problemă.

Nu orice meserie poate fi exercitată de la distanță. Mașinile, clădirile, pacienții, vehiculele, producția și infrastructura se află în continuare în locuri concrete. Dar chiar și atunci, locul de muncă și locul de origine al angajatului nu trebuie să fie același loc.

Piața muncii a viitorului poate fi astfel, în același timp, foarte locală și complet internațională. Dacă un om locuiește într-o țară, și-a dobândit experiența în alta, lucrează într-o a treia, iar următoarea sa oportunitate profesională se află undeva cu totul diferit — unde se află, de fapt, piața lui de muncă?

„Munca se întâmplă mereu undeva. Omul nu trebuie mereu să provină din același loc.” — KAYROMA Research Journal

Pe marginea zilei de azi

Astăzi este Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Actelor de Violență Bazate pe Religie sau Convingeri. Este un subiect mult mai grav decât piața muncii. Dar poate că și aici există un gând pe care merită să-l luăm cu noi. Când oameni din țări, culturi, limbi și medii diferite lucrează împreună, se dovedește foarte repede cât de multe îi leagă. Trebuie dusă la bun sfârșit munca. Rezolvată o problemă. Respectat un cuvânt dat. Ajutat omul de alături. Construit ceva care mâine va sluji altora. Originea, limba sau convingerile nu trebuie să dispară atunci. Pur și simplu încetează să mai fie singurul lucru prin care îl privim pe celălalt om. Poate că o lume în care construim tot mai des o bunăstare comună și avem tot mai des nevoie unii de alții ne oferă mai multe motive să vedem ceea ce ne unește, în loc să căutăm ceea ce ne desparte.

Împărtășește-ți observațiile

Raport de teren / 005

Întrebare de cercetare

Cât de mult viitor există deja, fără să-l vedem încă?

Ne imaginăm adesea viitorul ca pe ceva care abia urmează să vină.

Tehnologii noi. Meserii noi. Moduri noi de a lucra. O lume care nu există încă.

Dar o parte din viitor poate exista deja.

Undeva există o companie care caută astăzi un angajat. Undeva există un om care tocmai caută de lucru sau se gândește să-și schimbe viața profesională.

Undeva există o competență necesară pentru a rezolva o problemă. Undeva există o problemă care așteaptă competența potrivită.

Uneori le desparte o mie de kilometri. Uneori o singură graniță. Uneori o limbă diferită. Iar uneori doar faptul că niciuna dintre părți nu știe de existența celeilalte.

Timp de trei sezoane am urmărit oamenii, munca și ceea ce poate urma. Am văzut cât de mult depinde de informație, de loc, de limbă, de experiență, de competențe și de momentul în care apare o oportunitate.

Am mai văzut și că firmele pot căuta angajați, în timp ce oamenii potriviți caută de lucru — și, cu toate acestea, să nu se întâlnească niciodată.

Descriem piața muncii prin numărul de oferte, șomaj, angajare, salarii și specialiști lipsă. Este mult mai greu de măsurat oportunitățile care au existat pentru o clipă, dar nu au fost niciodată valorificate.

Poate că o parte din ceea ce numim viitor nu necesită deloc așteptarea unei lumi noi. Poate că oamenii există deja. Companiile există deja. Munca există deja. Competențele există deja. Oportunitățile există deja. Rămâne doar întrebarea: câte dintre ele nu se vor întâmpla niciodată, pentru că rămân invizibile unele pentru altele?

„Nu orice viitor trebuie inventat. Unele viitoruri așteaptă doar momentul în care devin posibile.” — KAYROMA Research Journal

Pe marginea zilei de azi

Astăzi este aniversarea deciziei prin care Pluto a încetat să mai fie clasificat drept planetă. Pluto nu a dispărut. Nu și-a schimbat orbita doar pentru că i-am schimbat categoria. Ceea ce s-a schimbat este felul în care înțelegem la ce ne uităm. Este un final destul de bun pentru un sezon dedicat viitorului. Pentru că nu totul este ceea ce ni s-a părut la început. Uneori problema nu este că ceva nu există. Uneori privim ceva de ani de zile — folosind categorii, denumiri și presupuneri care au încetat să mai fie suficiente. Asta este valabil pentru planete. Poate că uneori este valabil și pentru oameni, muncă și oportunități. Și atunci nu întotdeauna trebuie schimbată lumea. Uneori trebuie, mai întâi, să o vedem altfel.

Împărtășește-ți observațiile

Sezonul 3 s-a încheiat

Încheiem raportarea în sezonul dedicat viitorului. Am urmărit limitele pieței muncii, schimbarea sensului meseriilor și al competențelor, deficitul de forță de muncă, precum și locurile în care oamenii, companiile și oportunitățile se pot întâlni.

Întrebările adunate ne conduc mai departe. Următorul sezon se va numi Kayroma.

Treci la Sezonul 4 — Kayroma